Clubul Roman de Kendo
Presa
Emisiuni TV
Articole
Parteneri
Doneaza 2%

Kendo

    KENDO, in traducere "calea sabiei", este arta martiala (budo) a manuirii sabiei, numita alta data ken-jutsu, ken-no-michi si gekken in epoca Meiji (1868-1912). A fost cultivata din cele mai vechi timpuri de toti razboinicii japonezi, iar din secolul al XIII- lea de samurai. Interzisa in 1876 de cand samuraii n-au mai avut dreptul sa poarte sabie, ken-jutsu a fost transformata in sport (kendo) de Sakakibara Kenkichi (1830-1894), pentru antrenamentul fizic si mental al tinerilor, dar termenul insusi de kendo nu a fost creat decat in 1900 de Abe Tate pentru a-l inlocui pe cel de ken-jutsu, considerat prea "razboinic". Prima academie de kendo a fost intemeiata la Tokyo in 1909 si aceasta arta martiala nu a incetat sa se dezvolte in Japonia, unde este practicata atat de femei, cat si de barbati.

    Dupa definitia Federatiei Japoneze de Kendo (infiintata in 1910) "practicarea disciplinei kendo are ca scop modelarea spiritului si a corpului, cultivarea unui caracter hotarat, stradania de a progresa fara intrerupere in arta kendo printr- un antrenament autentic si riguros, pretuirea politetei si onoarei, asocierea cu altii in spiritul sinceritatii, in fine, urmarirea neintrerupta a implinirii de sine."

    Kendo este prima si cea mai respectata disciplina dintre artele martiale din Japonia, caci e bazata pe arta clasica a sabiei, care a fost timp de secole reprezentativa pentru spiritul clasei conducatoare a razboinicilor (bushi). in zorile epocii clanului Tokugawa, adica pe la 1600, existau inca de pe atunci in Japonia sute de scoli si de stiluri de lupta cu sabia, fiecare buke sau familie de razboinici avand proprii ei instructor.

    Din tehnicile acestor scoli s-a inspirit Sakakibara Kenkichi pentru a stabili regulile disciplinei kendo. Acestea sunt bazate pe rapiditatea si prezicia loviturilor care, in kendo, nu se mai dau cu sabia adevarata (katana), ci cu sabia de bambus (shinai), iar luptatorii sunt protejati de un fel de armura (bogu) ce cuprinde o masca de otel zabrelita (men-gane) cu aparatori pe umeri, o platosa rigida de bambus lacuit (do) , manusi cu cinci degete sau numai cu un deget, matlasate(kote) si aparatori ale pantecului (tare). Luptatorii sunt imbracati cu o haina de antrenament (keikogi) si poarta un hakama a carui lungime le permite sa-si ascunda fata de un adversar miscarile si deplasarile picioarelor. Ei lupta in picioarele goale in mod obisnuit in sala, pe un parchet lustruit.

    Lupta incepe cu indemnul hajime (incepeti) si se termina cu aceea de yame (opriti) sau de Shobu-ari (sfarsitul luptei). Lupta este oprita de asemenea, in caz de victorie (shobu 1) sau de meci nul (hiki-wake). Asaltul dureaza in general, cinci minute, dar arbitrul poate dispune o prelungire de trei minute in cazul in care nu a fost marcat nici un punct. invingatorul este acela din cei doi luptatori care a obtinut doua puncte (doua ippon) in primele cinci minute sau un singur punct (ippon) in timpul prelungirii. Timpul de oprire (dupa primul ippon, cu prilejul unei consultari a arbitrilor sau a unei opriri momentane dispusa de arbitru) nu este socotind ca facand parte din durata totala a luptei. Totusi, timpul care ii este necesar arbitrului pentru a-i separa pe luptatorii ajunsi in tsuba-zeri-ai ("tsuba se atinge) este inclus in durata totala a luptei.

    Pentru ca unul din luptatori sa obtina un punct (ippon), trebuie ca atacul lui sa fie hotarat, adica sa participle la el, concomitent, corpul, sabia (shinai) si energia sa (exprimata prin ki-ai), ceea ce numeste atunci kikentai-no-ichi. Lovitura trebuie sa fie data ori cu tsuki - varful sabiei (shinai), ori cu treimea ei superioara. Punctele de lovire trebuie, obligatoriu, sa fie: - capul: in frunte (men), in partea dreapta (migi-kote) sau in partea stanga (hidari-men); - antebratele (kote), dreptul (migi-kote) sau stangul (hidari-kote); - pieptul (do), in flancul drept (migi-do) sau stang ( hidari-do); - grumazul (tsuki).

    Loviturile trebuie sa fie clare si precise, sabia (shinai) tinuta cu doua maini (ryo-te) sau cu o singura mana (kata-te). Un punct poate fi in aceeasi masura castigat printr-o lovitura data imediat aceluia dintre cei doi luptatori care a lasat sa-i scape sabia (shinai) sau care a cazut, ca si dintr-o lovitura data de unul dintre cei doi adversari care este el insusi cazut. O lovitura data exact in momentul cand s-a dat semnalul de incheiere a luptei sale, de asemenea, valabila. Pentru ca o lovitura sa fie valabila, trebuie ca, lovind cu shinai-ul, atacantul sa strige in acelasi timp numele partii din corpul adversarului pe care o vizeaza.

    In formele "rituale" (kata) ale disciplinei kendo nu se foloseste sabia de tipul shinai, ci o sabie adevarata (katana). De aceea, iai-do este un complement firesc al acestei discipline.

    Federatia Japoneza de Kendo a fost infiintata in 1928. Pana in 1955 acest sport a ramas, in esenta lui, rezervat Japoniei. in 1955 el a fost introdus in Franta si in Statele Unite, unde a avut loc si prima intalnire internationala. Primul campionat mondial de kendo a avut loc la Tokyo in 1970. De atunci, kendo a cucerit o faima internationala, si acum este practicat in numeroase tari.

Copyright 2012 www.clubulromandekendo.ro - 073.050.5877 sau 074.012.0760